<=
Index
=>
EXERCIŢII DE ORIENTARE CULTURALĂ
Exerciţiul 1
Completează textul următor, utilizând cuvintele de mai jos:
munţi, Dunărea, dealul, sud-estul, ţara, capitala, nord-estul, Bărăganului
Abdul a ajuns de câteva zile în România, o ţară din
Europei. A venit aici cu o bursă de studii, fără să ştie prea multe despre această ţară. Pentru început a ales să străbată
în lung şi-n lat, cu trenul. A văzut forme de relief cunoscute, dar şi
stâncoşi înalţi. În sudul ţării, calea ferată merge paralel cu
, aşa că a avut ocazia să admire traseul celebrului fluviu. A călătorit de la Bucureşti,
ţării, spre Iaşi, un oraş din
României. Astfel a avut ocazia să treacă şi prin Câmpia
. Apoi a trecut munţii, în Transilvania, pentru a ajunge şi la Cluj. Aici s-a suit în
Clujului cu câţiva prieteni români.
Verifică
Ajutor
OK
<=
Index
=>