A. (nepot şi bunic)
– Bunicule, de ce nu dormi mai mult dimineaţa? Tu eşti bătrân şi trebuie să te odihneşti!
– Nu am nevoie de odihnă mai multă. Iar munca nu aşteaptă…
– Bine, dar tu nu mergi la serviciu. Poţi lucra şi mai târziu.
– Nu se poate, nepoate. Animalele din curte şi din grajd se trezesc de cum se face ziuă. Le e foame, deci trebuie să le dau de mâncare şi să fac curat acolo unde stau ele. Ele fac zgomot dacă sunt flămânde, iar eu rămân de ruşinea satului, că nu am grijă de ele. Mătur curtea găinilor, iar din grajd scot paiele murdare şi pun paie curate. Vitele pleacă la păscut, cu cireada satului. Cu caii plec apoi la câmp. Acum e vremea când recoltăm cartofii… Mâine te iau şi pe tine cu noi la ogor, să ne ajuţi. Vrei să vii?
– Da, vreau. Ce trebuie să fac?
– Eu voi scoate cu sapa cartofii din cuib, iar tu şi bunica îi veţi pune în grămezi, apoi îi veţi aduna în saci. Punem sacii în căruţă şi aducem cartofii acasă, în pivniţă.
– E greu, bunicule?
– Nu e foarte greu, dar o să-ţi simţi spatele…
– Nu-i nimic, sunt bucuros să lucrez şi eu cu voi. Şi tata vă ajuta când era ca mine?
– Sigur, se pricepea la toate.
B. (bunic şi nepoată)
– Ce facem azi, bunicule?
– Astăzi mergem în livadă. Trebuie să cosesc iarba dintre pomi. Uite, acum ascut coasa.
– Ce faci cu iarba tăiată?
– Iarba tăiată şi uscată se numeşte fân. O dăm de mâncare vitelor peste iarnă. Uite, aici, în şopron, am o furcă mică pentru tine. Te învăţ azi să întorci fânul, ca să se usuce bine. Peste o zi – două, când e foarte bine uscat, îl clădim în căpiţe. O să-l punem în podul grajdului. Într-o noapte, putem dormi în fân.
– Cum, bunicule?
– Punem peste fânul moale şi uscat o pătură, apoi un cearceaf. Ne aducem pernă şi pături să ne învelim bine, să nu ne fie frig spre dimineată, când se mai răcoreşte. Să vezi ce bine miroase fânul… O să-ţi arate bunicul şi stelele sus pe cer, prin uşa podului.
– Bunicule, vreau să dorm în fân ca să visez frumos!
– Dar să facem întâi fânul.
– Stai, bunicule, o să tai cu coasa şi floricelele din iarbă?
– Nu stau să aleg, draga bunicului, sigur că le tai. Oricum, ele se ofilesc repede.
– Dar mă laşi întâi să culeg un buchet pentru bunicuţa? O să-l leg cu o sforicică şi o să-l pun cu codiţele în apa pârâului, să nu se ofilească până seara, la plecare spre casă. Iar pe urmă întorc fânul şi fac tot ce spui dumneata!
– Te lasă bunicul…
C. Poarta maramureşană (o voce)
Adevărat „arc de triumf” rustic, şi-a cucerit faima prin armonia perfectă a dimensiunilor, prin respectarea proporţiilor dintre părţile componente şi prin ornamentaţie.
Ataşamentul locuitorilor faţă de aceste valoroase construcţii, cu atât de profunde tradiţii în artă şi cultură, cât şi în istoria social-politică a Maramureşului, este ilustrat de faptul că, până azi s-a păstrat obiceiul de a categorisi gospodăriile după porţi. Începuturile tradiţiei porţilor pot fi determinat şi prin vechimea ritualului privitor la alegerea lemnului şi la construirea porţilor.
Poarta constituia în imaginea omului din veacurile trecute o barieră în calea răului, o barieră care delimita un alt univers, acela al casei şi gospodăriei, în cadrul căruia se desfăşura întreaga viaţă familială. Sub stâlpul care leagă pragul se puneau bani, tămâie şi agheazmă pentru a nu se apropia ciuma şi răul de orice fel. Pentru protejarea averii şi a casei, în general pe stâlpul porţii erau sculptaţi oameni – figurine antropomorfe. Toate simbolurile şi elementele de împodobire au avut iniţial anumite semnificaţii dar, odată cu scurgerea timpului, ele au evoluat în motive decorative.
FUNIA - este o spirală care indică aspiraţia către înălţimi; nodurile sub formă de cruce au semnificaţii magice extrem de vechi, metamorfozate la un moment dat în simbolul soarelui, preluat ulterior de religia creştină.
ROZETA – este un simbol solar, izvor de lumină, căldura de care depinde însăşi viaţa.
POMUL VIEŢII - simbolizează viaţa fără de moarte şi rodnicie nesfârşită.
ŞARPELE - ocupa un rol important între motivele ornamentale zoomorfe. Motivul îşi trage originea din credinţa străveche în ţarpele casei, păzitor de rele al gospodăriei.
„Chipul de om” sau „Mâna cu degetele răsfirate” - fereau gospodăria şi familia de „duhurile rele” şi de „ceasul rău”; simboliza totodată invocaţia la rugăciune.
PĂSĂRILE – sunt figuri prezente în ornamentaţiile porţilor; cocoşul, în vechime, simboliza sufletul omenesc.
Text recapitulativ (o voce)
Săpânţa este o localitate s ituată la 26 km de Vadu Izei, pe valea Tisei, pe drumul judeţean Sighet - Satu Mare. Localitatea, cunoscută pentru produsele artizanat din lână, se remarcă prin cimitirul de la Săpânţa, cunoscut în toată lumea, graţie artistului Ion Stan Pătraş, sculptor, pictor şi poet. Datorită prestigiului de care s-a bucurat în rândul sătenilor, a reuşit în decursul vieţii să execute un numar remarcabil de cruci sculptate şi pictate, pe care se adaugă o scurtă cronică, rezumând viaţa răposatului. Coloritul vioi, basorelieful alături de cronică scrisă, când ironică, când hazlie, impun spaţiului un aer vesel, devenit astfel unicat în lume: „Cimitirul vesel” de la Săpânţa.
Descarca