A. (mama+ doi copii) mama: Astăzi este vreme frumoasă. Plecăm la plimbare în oraş! C1 : Mamă, eu vreau să mergem la porumbei, în piaţă. Avem firimituri de pâine să-i hrănim? C2 : Nu la porumbei, nu la porumbei! Eu vreau în parcul de la catedrală, să adun castane. Sunt acum castane în parc? C1 Ba la porumbei! C2 Ba în parc! mama: Dacă vă certaţi rămânem acasă. C2 Mm... Nu ne mai certăm... Tu unde vrei să ne duci? mama: Eu m-am gândit aşa: să mergem întâi la cofetărie şi să mâncăm îngheţată, apoi să hrănim porumbeii, apoi să mergem la castanele din parc, iar la întoarcere să ne oprim pe la bunici, să vedem ce mai fac. Poate au nevoie de ceva şi putem să-i ajutăm. E bine? C1 E foarte bine!
B. (voce feminină)
Este o zi liniştită de duminică. Eu şi sora mea stăm în parc, pe o bancă de pe malul Begăi. Citim stând la soare. E greu să nu ridici privirea din carte, când totul e atât de plin de viaţă!
Au înflorit magnoliile, iar albinele zumzăie. Apa curge lin la vale. Dacă priveşti răbdător, aproape de mal vezi peştişori şi, uneori, broscuţe. În apă sunt alge. Trece încet vaporaşul „Pelicanul”. Pe alee trec copii cu biciclete şi cu role. Copacii din parc sunt bătrâni. În scorburile lor se ascund copiii care se joacă de-a v-aţi ascunselea. O fetiţă adună floricele de câmp din iarbă. Un fluture se opreşte prin flori. Acum zboară spre o bancă pe care stau de vorbă doi îndrăgostiţi. Văzduhul e plin de ciripitul păsărilor. Abia se mai aude, de departe, zgomotul maşinilor şi al tramvaielor.
C. (voce masculină – prezentarea unui arheolog)
Aceasta este Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Se văd ruinele vechiului oraş construit de romani după cucerirea Daciei din 106 d.C. Aici, în stânga drumului, erau depozitele de grâne. Dincolo de şirul de depozite erau termele, băile publice. În faţă observaţi zidurile clădirilor administrative, iar în dreapta se mai poate sta şi acum pe treptele marelui amfiteatru. Aici aveau loc serbări publice şi lupte între gladiatori. Piaţa centrală era mărginită de locuinţele demnitarilor, compuse din mai multe încăperi grupate în jurul unei curţi interioare. La retragerea trupelor romane din Dacia Felix, în 271 d.C., cetatea a fost părăsită. Se presupune că o parte din pietrele acestor ziduri au fost transportate la Densuş în secolul IV d.C. şi folosite la construirea unei biserici creştine, ridicate pe ruinele unui templu roman. Masa de piatră a vechiului templul a devenit astfel masa din altarul bisericii, demonstrând că, dincolo de diferenţele dintre ele, credinţele care se succed se şi continuă. Fiecare transformare religioasă permite şi o renaştere a ideilor anterioare, nu le anulează în totalitate.
Text recapitulativ
Geneza Bucureştiului rămâne învăluită în mister. Localizată în spaţiu – se află la 60 km depărtare de Dunăre, 125 km de Carpaţi şi 260 km de Marea Neagră – dar pierdută în timp, întemeierea oraşului Bucureşti este legată de legenda lui Bucur, păstor de oi, care ar fi pus bazele unui sat pe malul Dâmboviţei.
În trecut se numea Cetatea Dâmboviţei, numele actual de Bucureşti este pentru prima dată amintit într-un document semnat la 20 septembrie 1459 de domnitorul Vlad Ţepeş care şi-a stabilit aici a doua reşedinţă după cea de la Târgovişte. În 1859 devine capitala Principatelor Unite Române, ca mai apoi în 1862 Bucureşti să devină capitala României.
În limba veche a dacilor, „bucur” înseamnă cioban, trecător, călător spre locul de iernat cu turma. „Bucura” reprezenta locul de întâlnire al ciobanilor.
Descarca